In vizor

Lacul Priseaca va face obiectul unui spectaculos proiect de regenerare urbană

Investițiile municipalității târgoviștene în zonele destinate relaxării și petrecerii timpului liber continuă. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat, astăzi că una dintre zonele mai puțin cunoscute locuitorilor orașului, care cuprinde lacul Priseaca, va face obiectul unui spectaculos proiect de regenerare urbană. Acolo va fi înființat un parc, lacul va fi reamenajat, se vor construi pontoane, va fi montat mobilier urban, iar întreaga zonă va beneficia de iluminat public. Se dorește, astfel, ca o zonă cu potențial să devină un punct de atracție pentru cei care doresc să petreacă timp în natură, la distanță mică de oraș.

„Astfel, o investiție aparte, care va transforma radical o zonă vastă a Târgoviștei, vizează ”Realizarea unei grădini publice și amenajarea lacului Priseaca”, pe o suprafață de peste 60.000 mp., avându-se în vedere reabilitarea, regularizarea, dragarea si amenajarea lacului Priseaca, lucrări de înierbare/plantare de arbori, activități pentru protecția biodiversității, dar și activități conexe ce vor asigura accesibilizarea investiției (alei pietonale, piste de biciclete, mobilier urban realizat din materiale ecologice, sisteme inteligente de iluminat, microsisteme de irigații).
Sursa de finanțare este asigurată prin accesarea de fonduri europene!”, precizează primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.