In vizor

Alertă în Dâmbovița. Un urs și-a făcut apariția într-o localitate din zona montană

Autoritățile au intervenit în noaptea de luni spre marți după ce prezența unui urs a fost semnalată într-o localitate din nordul județului Dâmbovița.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița, incidentul a fost raportat în jurul orei 02:05, în satul Glod, din comuna Moroeni.

La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Gărzii de Intervenție Fieni, cu o ambulanță SMURD, precum și efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

Locuitorii au fost sfătuiți să evite zona în care a fost observat animalul și să respecte recomandările transmise de autorități în astfel de situații.