Eveniment

Atac teorist la Școala Gimnazială Nr. 6 „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuţit o profesoară şi un alt elev

Un elev de clasa a VII-a din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţă, o profesoară şi un alt elev. Elevul a fost imobilizat de poliţişti şi este în custodia acestora. Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care le-au acordat primele îngrijiri medicale, acestea fiind ulterior transportate la UPU SMURD Bistriţa. Mai mulţi elevi au avut stări de panică şi agitaţie, motiv pentru care ISU Bistriţa a alocat suplimentar o autospecială pentru victime multiple. Cei doi răniţi sunt conştienţi, stabili, speriaţi şi se află în curs de investigaţii medicale.

Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud informează că în dimineaţa de 19 octombrie în jurul orei 08:40, poliţiştii au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, că un elev de clasa a VII-a al unei unităţi de învăţământ din municipiul Bistriţa ar fi agresat cu un cuţit o profesoară şi un alt elev.

Potrivit sursei citate, elevul a fost imobilizat de poliţişti şi se află în custodia acestora.

Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajele medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care le acordă îngrijiri medicale.

“La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa au fost aduşi astăzi o femeie în vârstă de 28 de ani şi un minor în vârstă de 12 ani, care prezintă plăgi produse prin agresiune în incinta unei unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Bistriţa”, au transmis reprezentanţii unităţii medicale.

Aceştia au precizat că ambii pacienţi sunt conştienţi, stabili, speriaţi şi se află în curs de investigaţii medicale la UPU-SMURD, respectiv la UPU Pediatrie.

La faţa locului intervin poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică şi Biroului de Investigaţii Criminale ale Poliţiei Municipiului Bistriţa, precum şi poliţişti din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară şi al Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud informează că cei doi răniţi au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la UPU SMURD Bistriţa pentru investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate.

De asemenea, mai mulţi elevi au prezentat stări de panică şi agitaţie, motiv pentru care a fost alocată suplimentar o autospecială pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM).

Pentru gestionarea situaţiei au fost mobilizate un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean cu medic şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple.

Alte 14 persoane au fost evaluate de medici în urma atacului cu cuţitul produs la o şcoală din Bistriţa, între care un adult de 55 de ani. Un elev de 13 ani a fost transportat la spital cu traumatism cranian.

“Pe lângă cele două persoane transportate la spital în primele momente ale intervenţiei, au mai fost evaluate medical 14 persoane, dintre care 13 minori, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, şi un adult, în vârstă de 55 de ani”, au precizat pompierii.

Potrivit acestora, triajul şi evaluarea medicală a persoanelor implicate au fost asigurate de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, împreună cu medicul-şef şi asistentul-şef ai UPU-SMURD Bistriţa.

“În urma evaluării, un minor în vârstă de 13 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral de gradul 0, a fost transportat la UPU Pediatrie Bistriţa de către un echipaj de prim ajutor SMURD, pentru investigaţii medicale suplimentare”, a mai precizat sursa citată.

Incidentul grav are loc la câteva zile de la o altă agresiune asupra unui cadru didactic, care a avut loc la o şcoală gimnazială din Timişoara, când un profesor de sport a fost bătut de un elev din clasa a V-a şi de membri ai familiei acestuia. Potrivit informaţiilor transmise de directorul unităţii, conflictul a pornit de la o observaţie făcută elevului în timpul orei.

Elevul a plecat acasă şi a revenit la şcoală împreună cu părinţii şi cu fratele mai mare, iar situaţia a degenerat în agresiune fizică asupra profesorului, conducerea şcolii solicitând intervenţia Poliţiei.

Ulterior, tatăl şi fratele băiatului implicat în incident au fost arestaţi preventiv.

Ministrul interimar al Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian, a condamnat “ferm” agresiunea profesorului de la şcoala din Timişoara şi a salutat “intervenţia promptă” a autorităţilor judiciare în acest caz, în contextul în care agresorii au fost arestaţi preventiv.

“Autoritatea profesorului şi siguranţa în şcoală trebuie apărate prin măsuri concrete. Profesorii trebuie să ştie că au sprijinul instituţiilor atunci când sunt ameninţaţi sau agresaţi în exercitarea profesiei”, a afirmat Dimian.

Potrivit ministrului, orice părinte “are dreptul să facă o sesizare şi să primească un răspuns motivat”, dar nicio nemulţumire “nu justifică intimidarea sau violenţa” la adresa profesorului.

“În concluzie, profesorul trebuie să apere regulile şcolii, iar statul trebuie să apere profesorul!”, a mai spus Dimian.

 

 

Exit mobile version