In vizor

Barometrul Salariilor din România 2026: Costul orar al forţei de muncă este de 13,6 euro/oră, faţă de 35 euro/oră în UE

România constituie una dintre pieţele muncii din Uniunea Europeană cele mai accesibile cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro/oră, ceea ce înseamnă aproape o treime din media Uniunii Europene, de 34,9 euro/oră, potrivit primei ediţii a Barometrului Salariilor din România 2026, studiu realizat de agenţia de recrutare International Work Finder (IWF). IT-ul rămâne rămâne sectorul cu cele mai ridicate salarii din România, iar Bucureştiul este cea mai atractivă zonă din acest punct de vedere cu un salariu net mediu de 7.073 lei, cu 46% peste media naţională, în condiţiile în care decalajul dintre salariile aşteptate de candidaţi şi cele oferite de angajatori a crescut la aproximativ 30%.

„România rămâne una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană. Cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, România se situează la aproximativ 39% din media Uniunii Europene, de 34,9 euro/oră. Ţara rămâne una dintre cele mai competitive destinaţii pentru investiţii din perspectiva costului muncii, însă avantajul începe să se reducă, pe fondul creşterii accelerate a salariilor şi al deficitului de personal calificat. În ultimul an, costul orar al muncii a crescut cu 10,6%, unul dintre cele mai ridicate ritmuri din afara zonei euro”, se precizează în raportul realizat de International Work Finder.
IT-ul este sectorul cu cele mai ridicate salarii din România, cu o mediană netă de 11.750 lei pe lună, de peste două ori media naţională. Acesta este urmat de sectorul juridic şi cel farmaceutic, fiecare cu o medie de 11.000 lei, în timp ce vânzările completează topul cu 10.750 lei. La polul opus, retailul rămâne sectorul cu cele mai reduse niveluri salariale dintre domeniile analizate, cu o media netă de 4.700 lei pe lună.
Cel mai bine remunerat rol analizat în cadrul studiului este cel de Director Medical, cu o medie netă de 28.000 lei, de aproape zece ori peste nivelul poziţiilor de intrare din grilă.
„Astăzi, salariul nu mai reflectă doar responsabilitatea unui rol, ci şi cât de dificil este să găseşti persoana potrivită. Pentru poziţii precum CISO, Enterprise Architect sau specialişti senior din industria farmaceutică, numărul candidaţilor relevanţi la nivel naţional se măsoară în zeci, nu în sute, iar acest lucru se vede direct în nivelul pachetelor salariale”, a declarat Georgiana Brudaru, Head of Recruitment, International Work Finder.
Candidaţii cer cu aproape 30% mai mult decât li se oferă
Una dintre cele mai importante concluzii ale studiului International Work Finder este că diferenţa dintre aşteptările salariale ale candidaţilor şi bugetele companiilor nu mai scade odată cu evoluţia economiei, aşa cum se întâmpla în ciclurile economice anterioare.
În prezent, candidaţii solicită, în medie, 7.000 lei net, în timp ce ofertele companiilor se situează în jurul valorii de 5.400 lei, rezultând un decalaj de aproximativ 30%.
În anumite domenii, precum ingineria energetică, diferenţa ajunge la 42%, iar, în banking şi real estate, la aproximativ 40%.
Analiza regională evidenţiază diferenţe importante între principalele centre economice şi restul ţării. Cu un salariu net mediu de 7.073 lei, Bucureştiul se situează cu 46% peste media celor 42 de unităţi administrative analizate, estimată la 4.839 lei.
Capitala este urmată de Cluj, cu 6.633 lei (+37%), şi Timiş, cu 6.192 lei (+28%). La polul opus se află Hunedoara, cu un salariu mediu net de 4.108 lei.
„Piaţa muncii din România devine tot mai polarizată. Pentru companiile care nu pot concura cu salariile din Bucureşti sau Cluj, soluţia nu este întotdeauna majorarea bugetelor, ci dezvoltarea unor strategii de recrutare adaptate specificului fiecărei regiuni şi, acolo unde este necesar, accesarea unor noi surse de talent, inclusiv din afara României”, spune Georgiana Brudaru.
Puterea de cumpărare, în scădere 
Deşi salariile nominale din România au crescut cu 4,8% în 2025, inflaţia de 9,7% a anulat aproape integral acest avans, iar salariul real al angajaţilor s-a redus cu aproximativ 4,5%, potrivit Barometrului Salariilor din România 2026.
Studiul mai arată că diferenţa dintre Bucureşti şi media naţională ajunge la 46%, iar decalajul dintre salariile aşteptate de candidaţi şi cele oferite de angajatori continuă să se adâncească, ajungând, în medie, la aproape 30%.
Barometrul Salariilor din România 2026 include 246 de roluri, din 11 sectoare economice şi 42 de unităţi administrative.
Studiul îşi propune să ofere companiilor un reper actualizat privind nivelurile de remunerare din piaţă, într-un moment în care transparenţa salarială devine atât o obligaţie legală, cât şi un avantaj competitiv în atragerea şi retenţia talentelor.
„Salariul rămâne unul dintre cei mai importanţi factori în alegerea unui loc de muncă, însă valoarea unei oferte este întotdeauna evaluată în raport cu piaţa. De aceea, companiile au nevoie de repere obiective pentru a înţelege dacă politicile lor de remunerare sunt competitive şi aliniate aşteptărilor candidaţilor”, a declarat Georgiana Brudaru, Head of Recruitment, International Work Finder.
International Work Finder este o companie românească de recrutare şi consultanţă în resurse umane, cu peste nouă ani de experienţă în recrutare naţională şi internaţională. Compania a recrutat peste 25.000 de lucrători din afara Uniunii Europene.
Exit mobile version