Grădina Zoologică din Târgoviște, prima deschisă în România, se menține în topul preferințelor dâmbovițenilor, dar și ale turiștilor care vor să petreacă…
Continuă activitățile prin care noua adminsitrație locală încearcă să schimbe fața municipiului Moreni. În aceste zile, primăria orașului dâmbovițean a demarat o…
Consilierul local Alexandru Iorga, membru în CL Găești, anunță că a inițiat un proiect de hotărâre a Consiliului Local prin care resturile…
Președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României, Titus Corlățean, a primit vizita ambasadorului Republicii Bulgaria la București, Radko Valykov. Senatorul de…
Gabriel Purcaru a susținut, astăzi, alături de Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, prima conferință de presă de la preluarea mandatului de…
Criticată de mulți, pentru faptul că este o sărbătoare importată, căreia i se dă o mai mare atenție decât autohtonului Dragobete, Valentine`s…
Ceremonia de încheiere a mandatului lui Klaus Iohannis va avea loc miercuri, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Curtea Constituţională a luat…
Pas important făcut de administrația locală pentru modernizarea străzilor din Răcari. A fost semnat contractul de execuție pentru prima etapă a acestor…
Biblioteca digitală din Aninoasa este o promisiune îndeplinită. Primarul comunei dâmbovițene, Vlăduț Niculae, anunță că proiectul prin care Biblioteca Comunală „Constantin Manolescu”…
Săptămâna trecută, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, a avut o întâlnire cu o delegație a cetățenilor din Ilfoveni, la…
Investițiile municipalității târgoviștene în zonele destinate relaxării și petrecerii timpului liber continuă. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat, astăzi că una…
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat noi contracte de finanţare, în valoare totală de 262 de milioane de lei, cu 84 de…
Veste tristă, pentru dâmbovițeni. După taxa de habitat, se pare că și tarifele la apă și apă uzată cresc, în județul Dâmbovița….
Senatul și Camera Deputaților au fost convocate, ieri, în prima sesiune parlamentară ordinară a acestui an. Conform procedurilor, în prima zi din…
Continuă modernizarea municipiului Târgoviște. Mobilitatea urbană durabilă trece la un alt nivel, în orașul dâmbovițean, printr-o finanțare europeană de peste 90.000.000 lei,…
