In vizor

Harta balastierelor, disponibilă public în Dâmbovița

O nouă platformă lansată de Ministerul Mediului le permite cetățenilor să verifice, în timp real, situația balastierelor din întreaga țară, inclusiv din județul Dâmbovița.

„Inspectorul Balastierelor” este prima hartă digitală publică ce include toate exploatările autorizate de agregate minerale din România și oferă acces la informații detaliate despre acestea. Pe hartă apar și zeci de perimetre din Dâmbovița, utilizatorii putând vedea dacă acestea sunt autorizate, cine le operează și dacă funcționează în limitele legale.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că platforma reprezintă un pas important spre transparență într-un domeniu sensibil.

Potrivit datelor oficiale, în ultimii cinci ani au fost autorizate peste 6.200 de perimetre la nivel național, dintre care aproximativ 1.800 sunt active în prezent. În același timp, într-o singură lună au fost efectuate aproximativ 750 de controale.

Autoritățile atrag atenția că exploatările necontrolate pot avea efecte grave, de la scăderea nivelului apei în fântâni până la afectarea cursurilor de apă, poluare sau accidente în zonele abandonate.

Platforma permite și compararea datelor oficiale cu situația din teren, prin geolocalizare, fiind primul pas dintr-un sistem mai amplu, denumit „Radarul Balastierelor”.

„Inspectorul Balastierelor este doar primul pas în transparentizarea și monitorizarea acestui domeniu”, a mai precizat ministrul Mediului.

Aplicația completă, care va introduce trasabilitatea agregatelor și monitorizarea în timp real, ar urma să fie lansată în următoarele luni.