Este clar că scena geopolitică globală este în plină mișcare în privințe relevante pentru România.Rusia presează pentru o sferă
de influență cât mai aproape de cea a fostei URSS. China continuă să așeze piese
pe mai multe continente și să încerce să spargă cercul constrângător din Marea
Chinei de Sud.
SUA, dincolo de alte
aspecte de tip tranzacțional, par destul de hotărâte să încerce să ajungă la o
înțelegere mai amplă cu Rusia, inclusiv legat de Ucraina, și să accelereze
militarizarea Uniunii Europene, pentru a-i permite degrevarea de securitatea UE
pe partea de forțe convenționale, ca să se poată concentra pe competiția cu
China.
Uniunea Europeană anunță
că ar fi înțeles noul context și mesajele primite, dar încă digeră ultimele
declarații americane din cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, mai
ales pe cele al secretarului de stat pentru apărare, Pete Hegseth, și ale vicepreședintelui, JD Vance, fiind anunțate deja discuții la Paris între mai
multe state.
Legat de declarațiile americane
respective, un lucru bun foarte important este acela că secretarul de stat
american pentru apărare a confirmat clar că SUA sprijină în continuare NATO și nu
se pune problema ca statele NATO să fie abandonate. În această privință, rămâne,
însă, riscul ca unele state NATO, precum România, să se împuște singure în
picior sau chiar în zona capului, cu ceva „ajutor” extern, aspect la care voi
reveni mai jos.
Pe partea negativă sau
măcar preocupantă, ar fi 4 aspecte principale relevante pentru România de
menționat.
În primul rând, garanția de securitate americană
presupune ca UE/statele NATO aferente să-și facă treaba rapid pe partea
propriului efort de militarizare, cu costul financiar aferent. Aceasta nu ar
trebui să ridice, totuși, cine știe ce probleme în anii următori, europenii
fiind, practic, în consens la Munchen în această privință. Cheltuielile privind
apărarea se și prefigurează deja a fi excluse de Comisia Europeană din calculul
țintelor de deficite bugetare.
În al doilea rând, SUA par dispuse la o
pace semnificativ mai proastă pentru Ucraina decât se așteptau europenii,
afirmându-se că Ucraina nu va fi primită în NATO, nu-și va recupera toate
teritoriile și nici nu va beneficia de garanții de securitate extinse americane.
Mesajele de până acum pe
acest subiect ale noii administrații americane au fost, pe ansamblu, clar,
dezamăgitoare pentru UE (și, evident, și pentru Ucraina). Rămâne, însă, de
văzut, reprezentanții europeni subliniind că o pace dezechilibrată poate afecta
mult și SUA în pasul doi, riscând să încurajeze agresiuni și forțarea
status-quo—ului peste tot în lume.
Un alt aspect de luat în
calcul aici ține de declarațiile trimisului special al lui Donald Trump pentru
negocierile cu Rusia și Ucraina, tot în cadrul Conferinței de Securitate de la
Munchen. Acestea au mai echilibrat mesajele secretarului de stat american
pentru apărare. Trimisul respectiv, generalul Keith Kellogg, a vorbit, astfel, și
de așteptări de concesii din partea Rusiei atât pe partea teritorială (iii), cât și pe
cea de alianțe cu alte state și de potențiala reducere a prețului internațional
al petrolului ca factor de presiune. [i] Aici s-a avut probabil mai mult în vedere diferența din teren dintre linia
frontului actuală și cea a teritoriilor anexate pe hârtie prin lege de Rusia.Pe ansamblu, pare,
parțial, și o strategie americană de a da și „pumni” în toate direcțiile pentru
„a face loc” și a facilita compromisul de toate părțile, dar pare și că se
urmărește un acord mai amplu/global cu Rusia, aspect cu potențiale complicații
pentru zona geografică în care ne aflăm.
În al treilea rând, vicepreședintele
american, JD Vance, a șocat mulți europeni declarând la Munchen că problema
principală a Uniunii Europene ar fi mai mult deficitul democratic din UE (nu,
cum se așteptau mulți, conflictul din Ucraina etc). O bună parte din discurs a
constat în diverse exemple europene de limitare a libertății de exprimare,
majoritatea din sfera politicilor identitare.
Din păcate pentru România,și aici ajung la al patrulea aspect, discursul lui JD Vance a inclus și
referiri la recenta anulare a alegerilor prezidențiale de la noi ca exemplu de
deficit democratic. Aparent, informațiile vicepreședintelui american au fost
bazate pe modelul american care include un singur tur de scrutin (acesta părând
să creadă că au fost anulate alegerile finale, nu primul tur). În orice caz,
dincolo de acest aspect mai mult tehnic, este evident că nu a fost un discurs în
care vreo țară să vrea să fie menționată, cum nu e bună pentru noi nici remarca
sa că dacă o campanie pe internet de sute de mii de euro ar influența alegeri,
democrația nu era, oricum, puternică în țara respectivă.
Pentru a se înțelege cât
mai bine momentul actual, și, mai ales, declarațiile Vicepreședintelui american
de la Conferința de Securitate de la Munchen, cred că este necesar să fie avute
în vedere cel puțin următoarele:
1. Victoria lui Donald
Trump în SUA și câștigarea controlului de către Partidul Republican asupra
ambelor camere ale Congresului american au reprezentat mult mai mult decât o
alternanță la guvernare între partide, cum mai fuseseră. A fost o schimbare de
viziune (am mai detaliat acest aspect într-un alt articol). Practic,
suveraniștii americani au câștigat în fața globaliștilor (nu doar a celor americani)
și consideră că SUA a pierdut deja timp prețios.
2. Motivele victoriei nu
au ținut, astfel, doar de aspecte mai conjuncturale dacă sunt privite separat,
precum numărul prea mare de cetățeni rămași în urmă economic în procesul
globalizării, imigrația excesivă și prostiile politicilor identitare. A contat
și convingerea unor segmente importante de elite americane că doar politici de
tip suveranist-naționalist pot da un nou elan SUA și pot oferi unei țări forța
extinsă și durabilă necesară pentru a face față în conflicte cu alte mari
puteri, în contextul în care poziția SUA în lume este sub presiune de ceva ani.
Faptul că doar 32% din
locuitorii UE de vârstă militară ar fi dispuși să lupte cu arma în mână și în
caz de război în propria țară[i] (și că
numărului de doritori de carieră militară e în scădere de ani de zile și în
SUA) a pus pe gânduri și părți importante din complexul militar-industrial
american, mai ales având în vedere că principalii concurenți globali ai SUA se
concentrează mult pe aspectul naționalist și pe unitate în loc de fragmentare. (iv)
3. Globalizarea, în sine,
tinde structural spre creșterea prosperității globale, duce la creșterea
graduală a interdependențelor și reduce, astfel, riscul de război. A servit, pe
ansamblu, foarte bine omenirea sute de ani. Doar că duce și la slăbirea
graduală a legăturilor naționale care sprijină capacitățile de implicare în
războaie de durată între popoare/țări.
În plus, în ultimii 20-25
ani globalizarea a fost accelerată artificial și a fost ideologizată din ce în
ce mai mult de unele segmente de elite. Aceasta s-a făcut prin politici de
creștere neadaptată a interdependențelor, de alocare a multor resurse pe
criterii prea subiective politic și de fragmentare și diluare a factorului
național, inclusiv prin imigrație prea mare și prin politici identitare de
divizare cu numeroase excese – și aceasta, într-un mod decalat față de
politicile necesare pentru sprijinirea celor dezavantajați de schimbări.
Chiar dacă nivelul
economic al majorității populației a crescut, sentimentul de precaritate și de
pierdere de control și de identitate au fost resimțite de mulți pe un nivel al
Piramidei lui Maslow mai puternic.
Părțile accelerate artificial
și ideologizate greșit, cuplate cu abordarea strict naționalistă a Chinei și
Rusiei, în special, au avut, în cele din urmă, un efect politic de boomerang.
4. Deși suveraniștii
americani apropiați de Mișcarea MAGA (Make America Great Again) amintesc
frecvent victoria din alegerile recente și mandatul popular aferent, aceasta a
fost, de fapt, una destul de la limită. Aproximativ 2.285.000 de
voturi în plus pentru Donald Trump, față de Kamala Harris, pot să pară mult în
România și, evident, contează, dar au reprezentat doar 1.5% din voturile
americane.
La nivel de Parlament
(Congres), Partidul Republican are 220 de mandate față de cele 215 ale
Partidului Democrat, iar la nivel de Senat republicanii au 53 de mandate – sub
nivelul de 60 care ar permite și limitarea timpului de dezbateri – pentru a
contracara așa numită tactică „filibuster” care permite discuții prelungite și
amânarea votului. (v)
Suveraniștii americani
știu, astfel, că au repurtat o mare victorie, dar că victoria respectivă nu are
cum să reziste în timp dacă viziunea lor nu este implementată foarte extins în
SUA și larg și în restul lumii occidentale în anii următori (inclusiv în
privința stopării/limitării imigrației, ca factor continuu de diluare de națiuni,
și în cea a sprijinirii componentelor culturale de tip națiune). Acesta este, cred, motivul
principal al declarațiilor lui JD Vance de la Munchen și al vitezei cu care
încearcă să se miște noua administrație americană în intern și extern, chit că erorile,
daunele colaterale și reacțiile negative riscă să se acumuleze rapid.
În contextul de mai sus, sprijinirea
mișcărilor de tip suveranist în lume pare pur și simplu să fie un obiectiv politic
strategic pentru mișcarea MAGA.
Pentru că, din perspectiva
Mișcării Maga (și care are și exemple dificil de contestat) și democrații
americani au folosit subiectiv unele segmente ale statului împotriva
adversarilor politici, inclusiv prin tracasare judiciară extinsă a unora,
excesele în direcția opusă, chiar potențial mai mari, par să intre la categoria
„asumate” pentru moment, obiectivul vizând implementarea unei viziuni de termen
lung și care pare că subsumează restul pe numeroase paliere.
5. Deși e contraintuitiv
la prima vedere, fiind vorba despre un aliat tradițional, Uniunea Europeană
este o țintă naturală (tot în această cheie trebuie, cred, înțeleasă și
presiunea asupra Canadei, dar și referirile la UK din discursul lui JD Vance).
Dincolo de excesele de
ideologizare a globalizării din UE, mai ales din ultimii 10 ani, UE s-a
implicat destul de mult în lupta politică americană din ultimii ani. Numeroși
reprezentanți nu doar că au luat fățiș partea lui Joe Biden/Kamala Harris, dar
destui l-au făcut albie de porci pe Trump într-un mod aproape stupid din punct
de vedere politic dintr-o perspectivă de relații între state și nu între
partide.
Ce se întâmplă acum nu
ține, însă, cred, atât de reacția oarecum de așteptat a celui până mai ieri
înjurat (dincolo de faptul că este cunoscut că președintele american e mai
predispus la abordări subiective decât media unor astfel de poziții), ci de ce
am spus mai sus. Noua administrație americană consideră atacurile respective ca
nefiind doar conjunctural politice, ci reflectând tot o viziune, dar una contrară
MAGA și care trebuie reversată pe fond.
Practic, din perspectivă MAGA,
doar o Uniune Europeană cu politici culturale la nivel statal predominant de
tip stat național ar reprezenta garanția menținerii viziunii suveraniste
americane în SUA însăși pe termen mai lung și tot doar un astfel de model ar
putea accelera militarizarea UE suficient de rapid și crea bazele unei
solidități militare durabile care să poate servi efectiv de aliat puternic al
SUA, și nu doar de furnizor de informații și, în rest, de plângăcios de
serviciu.
Desigur, SUA are propriul
rol în pacificarea statelor europene după al Doilea Război Mondial și orice „depacificare”
e un proces complex.
6. Personal, nu cred că noua
administrație americană este atât de naivă încât să nu vadă că multe mișcări de
suveraniști din UE au în frunte în prezent destui incompetenți, infiltrați dinspre
Est, șarlatani sau extremiști reali.
Nu cred nici că vicepreședintele american JD Vance este atât de naiv încât chiar să creadă tot ce
a spus la Conferința pentru Securitate de la Munchen – de exemplu, că operațiuni
statale de dezinformare sau manipulare pe internet nu ar putea influența
alegeri.
Că doar nu din lipsă de
efecte a așa ceva, nu lasă internetul liber la ele acasă țări ca Rusia.
De altfel, dacă Elon Musk,
prin platforma X, nu l-ar fi sprijinit pe Donald Trump și dacă celelalte
platforme sociale americane nu ar fi păstrat niște limite, e puțin probabil că
alegerile ar fi fost câștigate de acesta.
JD Vance știe, deci, că
banii în campanii de tip electoral contează, că internetul contează, că trolli
pe internet există, la fel și fabrici de boți.
Știe, însă, și că
limitarea dreptului la exprimare a mers mult prea departe și a fost folosită politic
de partea ideologizată a globaliștilor și pentru promovarea unor agende
subiective și pentru contracararea și a suveraniștilor reali și legitimi, nu
doar a celor fabricați de trolli.
Dacă privim prin prisma de
mai sus, devine mai clar ce par să ceară suveraniștii americani la Munchen pe
partea de politici culturale – acces nerestricționat în UE al propriilor
platforme sociale (acum, sub controlul destul de ferm al Mișcării Maga, după
cum s-a văzut și la discursul de inaugurare al lui Donald Trump și cu Tik-Tok
foarte expus și el acum preferințelor SUA) și UE să revină la o globalizare de
stil mai vechi – neideologizată și bazată pe cooperarea între state cu
componentă culturală naționalistă puternică. Dacă elitele europene mainstream
nu-și vor modifica politicile (și parțial, componența) singure (interesul
american privind fondul, nu forma) – este posibil să se preseze prin
sprijinirea suveraniștilor de tip „hardcore”, inclusiv, potențial, prin
intermediul campaniilor pe internet.
Mai trebuie înțeles un
aspect aici. Suveraniștii americani sunt, de fapt, globaliști, în sensul că
realizează că nicio țară, nici chiar SUA, nu poate fi bogată în izolare.
Globaliștii nici nu
reprezintă ceva rău în sine, ci chiar o necesitate pentru prosperitate în lumea
actuală.
Globaliștii ideologizați par
principalii vizați de noua administrație americană – practic cei care, din
perspectiva acesteia, urmăresc ca obiectiv politic în sine diluarea națiunilor,
creșterea artificială a interdependențelor, impunerea excesivă de constrângeri
pe bază de valori morale fără compensare economică pentru cei dezavantajați și
transferul continuu de putere reală de la nivel local către nivel global,
inclusiv prin presarea constantă a majorităților de către minorități mai vocale.
Desigur, pentru moment,
există riscul unor abordări fără diferențieri și nuanțe, ceea ce poate genera
numeroase probleme curând.
7. Dacă este inteligentă,
UE va ceda parțial, alocând rapid resursele pentru militarizare și renunțând la
componentele ideologizate artificial. Dacă nu este suficient de inteligentă, UE
va ceda mult. Dacă este nerealistă, va accelera globalizarea ideologizată în
UE. Președinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, pare să meargă momentan
pe o combinație intermediară între prima și a treia variantă. Este una sortită
eșecului în forma actuală, neavând mecanisme potrivite pentru reglarea
problemelor la baza îngrijorărilor suveraniștilor americani (o parte fiind
obiective) și care presează și dinspre segmente în creștere de populații
europene într-un context geopolitic și economic, oricum, cu multe provocări. E
posibil să vedem curând adaptări salutare, ca parte a răspunsurilor necesare în
urma Conferinței de la Munchen.
8. Desigur, un avantaj al părții
ideologizate a globaliștilor europeni și o dilemă pentru suveraniștii americani
ține de calitatea slabă a multor conducători actuali ai mișcărilor declarate suveraniste
europene. Deși sunt și membri de calibru intelectual, incompetenții, agenții de
influență străină și șarlatanii sunt larg reprezentați.Dar SUA pare să meargă pe
ideea că mișcările de fond ridică aspecte legitime în privințe importante și că
acestea trebuie, de fapt, oricum, susținute – din perspectiva lor.
9. Riscul este ca Rusia să
fie câștigătorul principal. Sprijinirea mișcărilor suveraniste coincide până la
un punct cu interesul său de a slăbi orice alt bloc geopolitic. Ca și până
acum, aceasta se va concentra pe confiscarea mișcărilor populare legitime din
țări UE prin sprijinirea în fruntea lor a cât mai multor incompetenți, căpiați
sau a altor „idioți utili”.
Este un aspect care
trebuie avut în vedere foarte atent și de UE și de SUA și de România.
10. În ceea ce privește
România, tocmai aceasta ar fi cea mai proastă variantă – întărirea
suveraniștilor români, dar având în conduceri mulți incompetenți sau agenți de
influență ai altor forțe, ceea ce va decredibiliza partea legitimă, stimula în
continuare fracturile în societate și slăbi și mai mult România.
Paradoxul este acela că România
are, de fapt, nevoie, mai ales în noul context, de o mișcare suveranistă
puternică de tip american (de orientare occidentală), dar nu de una cu mulți impostori
în zonele de decizie.
Practic, România se
confruntă cu ceea ce aș numi riscul Tamango.
În povestirea cu același
nume a lui Prosper Merimee, Tamango era un șef de trib african care vindea
sclavi către europeni dintre învinșii războaielor purtate de el.
Beat fiind, în noaptea anterioară
plecării unei astfel de corăbii cu sclavi, își vinde și soția favorită la
pachet cu alții. A doua zi, regretând ce a făcut, înoată până la corabie și
încearcă să o recupereze, oferind înapoi prețul și alte bunuri, dar capitanul nu
doar că insistă că târgul a fost încheiat, dar îl capturează și pe el ca sclav.
Deși ceilalți sclavi îi
fuseseră dușmani, influențați de autoritatea mai veche a acestuia și ajutați de
soția sa se revoltă la scurt timp și, conduși de el, omoară tot echipajul.
Cei care nu muriseră în
revolta respectivă se așteptau ca Tamango să îndrepte corabia înapoi către
casă.
Acesta, evident, habar nu
avea cum să facă asta, planul lui fiind epuizat odată cu succesul revoltei.
Până la urmă, mor toți de
foame, deshidratare și accidente în furtuni, mai puțin Tamango care este
recuperat dintr-o barcă mai mult mort decât viu de o corabie engleză care trecea
prin zonă. Aceasta îl debarcă în Kingston unde este pus pe picioare și
reprezintă o vreme atracția orașului. Moare acolo alcoolic, după ce lucrase în orchestra
unui regiment.
Ideea este că noi avem
segmente de populație de viziune suveranistă cu preocupări absolut legitime și
care nu sunt avute în vedere suficient de o mare parte din politicienii
actuali.
Dar acestea au în frunte
în prezent mai mult niște „Tamango” – fără planuri bune coerente pentru
momentul de după eventuala preluare a controlului asupra „corabiei” și care nu
au nici pe departe vreun echipaj complet pentru a „naviga” bine.
Pe de altă parte, însă, dacă
„echipajul actual” nu înțelege că trebuie să-și schimbe și el în privințe semnificative
comportamentul propriu, precum și o parte a membrilor echipajului, riscăm să
ajungem ca în povestea lui Prosper Merimee în care toata lumea avea ceva dreptate
și ceva argumente, dar am avariat grav și țara (corabia) și pasagerii.
Și nici nu o să ne salveze
vreo altă „corabie” decât, poate, pentru a fi lăsați – ca și Tamango – să „bețivănim”
pe acasă și să cântăm din când în când în orchestra „orașului”, fără să
înțelegem mare lucru din jur.
Raportat la toate cele de
mai sus, declarațiile lui JD Vance de la Munchen privind specific România trebuie,
desigur, avute în vedere atent. Aș vedea 4 variante principale de interpretare.
Într-o primă variantă,noua administrație americană nu este încă suficient de familiarizată cu
tipologiile forțelor politice din România și, pentru moment, au prevalat
variantele de manipulare și distorsiune (de aici și referirile la turul de
alegeri anulat ca și cum ar fi fost cel final și ideea că o campanie electorală
pe internet a unui candidat la prezidențiale ar costa doar câteva sute de mii
de euro), iar România s-a nimerit să fie un exemplu util pentru JD Vance (au
mai fost și alte țări menționate, dar cu exemple mai mici). A contat poate și
experiența proprie, noua administrație americană fiind convinsă că segmente ale
statului au fost folosite amplu politic de democrați împotriva MAGA. E posibil
să fi jucat parțial și simpatia politică a MAGA pentru frații Tate, cazul judiciar
al acestora fiind aparent menționat într-o discuție separată a ministrului
român de externe cu Generalul Kellog la Munchen.
O a doua variantă ar fi
aceea că SUA vrea să sprijine politic, oricum, orice sună a mișcare suveranistă
în UE, chit că destule nu sunt efectiv de tipul de care practic au nevoie, și,
atunci, admonestează orice țară în care li s-ar fi spus că ar fi obstacole
artificiale în acest sens. În plus, tot din această perspectivă, nu e exclus să
se pregătească unele interferențe americane, inclusiv prin campanii pe internet,
în alegerile ce urmează în alte state europene (precum Germania) – pentru a
sprijini mișcări suveraniste – și nu vor ca precedentul din România să fie
folosit în alte țări nici pe partea de încercare de restrângere a folosirii
internetului și nici pe cea de instanțe.
O a treia variantă ar fi
mai riscantă pentru noi – ar viza faptul că SUA nu își permite să abandoneze unilateral
explicit vreun stat membru NATO ca parte a unui compromis cu Rusia (secretarul
de stat american pentru apărare fiind foarte clar pe ideea că SUA continuă să
sprijine NATO, după cum menționam și la începutul articolului) – dar ar putea
să prefere, ca elemente de negociere în acordul global cu Rusia, ca unele
state, precum România și, eventual, Bulgaria să aibă conduceri politice pe
placul Rusiei (deci ieșite, practic, din axa occidentală), dacă statele
respective sunt suficient de stupide să sprijine/”producă” prin alegeri așa
ceva în intern. Este o variantă foarte puțin probabilă, măcar ca moment în timp
al negocierilor.
O a patra variantă ar fi
una intermediară – o aparentă deviere a României de la unele lucruri importante
pentru SUA ar facilita concesii viitoare față de Rusia în zonă, de genul
renunțării la scutul de la Deveselu (adică, să nu pară că SUA cedează ceva
Rusiei, ci că nu mai are suficientă încredere militară în România).
Indiferent de variantă, la
acest moment și în contextul de mai sus, doar noi ne-am putea „împușca” singuri,
luând-o în direcții greșite. Este important de acționat rapid și eficient atât în
extern, cât și în intern, cu mult mai multă comunicare.
Trebuie înțeles că suveranismul
românesc nu are cum să fie ca cel american, pentru că și state mult mai mari
din UE realizează că nu mai pot face față singure lumii actuale.
Dar noi nu am fost
niciodată ca popor nici globaliști ideologizați. Nu ar trebui să ne fie greu să
găsim rapid echilibrul corect în noul context.
În orice caz, trebuie
evitat riscul „Tamango”, dar recunoscut și faptul că avem nevoie de
împrospătarea serioasă a „echipajului” de la butoanele României atât în ceea ce
privește competența, cât și bunul simț.