O nouă poziție publică a fost luată luni de către fosta Ministră a Justiției și procuroare, Monica Luisa Macovei.Printr-o postare pe Facebook, aceasta susține că Guvernul nu mai necesită avizul Consiliului Superior al Magistraturii pentru a putea merge avansa cu reforma pensiilor speciale ale magistraților.
Fosta magistrată susține că avizul CSM a fost acordat deja, deci Guvernul nu mai trebuie să solicite unul nou.
„Avizul CSM există și este un aviz negativ. Știe toată țara. Avizul negativ se găsește în comunicările publice ale CSM inclusiv în cererea CSM către ICCJ pentru a sesiza CCR cu obiecția de neconstituționalitate. Un aviz este o opinia exprimată într-o anumită chestiune iar CSM și-a exprimat deja opinia.”
Aceasta mai susține că avizul Consiliului Superior are caracter consultativ în acest context, deci Guvernul poate continua cu implementarea reformei oricum. Reiterând un argument făcut săptămâna trecută, Monica Macovei a mai adăugat că Prim-Ministrul deține autoritatea să decidă aprobarea sau respingerea proiectelor de lege, neavând nevoie de un consens politic.
