
Municipiul Târgoviște implementează unul dintre cele mai ample proiecte de tip Smart City, cu accent pe creșterea siguranței în trafic și optimizarea circulației. Investiția, în valoare de aproape 20 de milioane de lei, este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și vizează modernizarea sistemului de management al traficului la nivelul orașului.
Primarul Cristian Daniel Stan a explicat că proiectul presupune introducerea unor sisteme inteligente în intersecții și pe principalele artere.
„Se lucrează la unul dintre cele mai importante proiecte Smart City pentru municipiul nostru, o investiție care va schimba modul în care este gestionat traficul în oraș”, a transmis edilul.
De asemenea, vor fi implementate sisteme de avertizare pentru viteză, soluții anti-coliziune, panouri cu mesaje dinamice și dispozitive care pot identifica numerele de înmatriculare.
„Miza principală este clară: mai multă siguranță rutieră, în special pentru pietoni, dar și o circulație mai bine organizată”, a subliniat primarul.
Proiectul include și amenajarea unor treceri de pietoni cu marcaj antiderapant, menite să reducă riscul de accidente.
Potrivit administrației locale, semafoarele inteligente își vor regla timpii de funcționare în funcție de trafic, contribuind astfel la fluidizarea circulației în municipiu.