Politica

Senatul a respins proiectul PSD-PNL din campanie privind pensiile speciale ale magistraților

Senatul, în calitate de for decizional, a respins miercuri o propunerea legislativă privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.Propunerea apărut peste noapte, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025, a fost anunțată atunci decCandidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, și reglementa faptul că magistrații care vor începe activitatea trebuie să iasă la pensie la 65 de ani și le vor fi eliminate pensiile speciale.
La două săptămâni după anunțul lui Antonescu, pe 23 aprilie, plenul Camerei Deputaților a adoptat propunerea legislativă.
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a modificat proiectul, după ce cu o zi înainte membrii au adoptat un raport, însă a fost retrimis Comisiei de plen.
Astfel, Comisia a eliminat tabelele prin care se eșalona vârsta de pensionare a magistraților, astfel încât în anul 2045 să se ajungă la 65 de ani vârsta standard de pensionare.
A fost modificat, de asemenea, modul de calcul al pensiilor magistraților și a fost acceptat un amendament al USR în acest sens.
Mai multe detalii, AICI.
Acum, pentru a face loc proiectului promovat de Guvernul Bolojan privind reforma sistemului de pensii în magistratura, care va fi adoptat prin asumarea răspunderii, parlamentarii puterii s-au pus de acord să respingă vechiul proiect în plen.
Extremiștii de la AUR și POT au reclamat faptul că, dacă acum câteva luni parlamentarii puterii spuneau că este cel mai bun proiect, acum s-au răzgândit, motivul fiind că s-a schimbat premierul.
Vechea propunere a fost inițiată de fostul premier Marcel Ciolacu și fostul președinte interimar al PNL, Cătălin Predoiu, și reprezenta o lovitură de imagine pentru alegerile la care Crin Antonescu nu a reușit nici măcar să intre în turul 2.