Politica

Allen Coliban: USR îl cheamă la Comisiile de apărare din Parlament pe șeful SPP, Lucian Pahonțu

Deputatul Allen Coliban a anunțat miercuri că USR inițiază demersuri pentru aducerea în fața comisiilor de apărare din Parlament a șefului SPP, Lucian Pahonțu.
“Considerăm că este absolut necesar ca informațiile care au apărut parte din investigațiile jurnalistice să fie subiect al unei anchete, al unei acțiuni de control civil, întrucât șeful SPP-ului este în această funcție de 21 de ani și există foarte multe semne de întrebare, foarte multe umbre cu privire la participarea sa la evenimentele din Revoluția din 1989 și Mineriadele din anul 1990”, a declarat deputatul USR.
Coliban a spus că există apărarea lui Pahonțu, dar și trei declarații olografe ale unor subordonați: “Toate aceste lucruri reprezintă, pe de o parte, din perspectivă juridică, prezumția sau posibilitatea unui fals în declarații”.
El s-a referit și la dimensiunea morală a cazului.
“La Revoluție a fost implicat de cealaltă parte a baricadei de la Intercontinental. Este datoria noastră să clarificăm aceste lucruri și acest lucru poate fi făcut prin control civil în Comisia de Apărare ale Parlamentului … Audierile respective să aibă și o secțiune dedicată și deschisă presei, pentru că societatea românească are nevoie de răspunsuri pe aceste subiecte”, a mai spus Allen Coliban. 
În solicitarea USR sunt incluse mai multe întrebări la care Pahonțu ar trebui să răspundă, precum discrepanțele dintre punctul de vedere oficial transmis în 31 august și declarațiile olografe ale foștilor subordonați, poziționarea exactă a dispozitivului condus în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 de către Pahonțu, față de mărturiile care îl plasează la baricada de la Intercontinental și motivele pentru care declarația pe proprie răspundere privind poliția politică nu a fost depusă timp de 18 ani.
De asemenea, Pahonțu ar trebui să clarifice modalitatea și temeiul legal al reangajării pe funcția de director SPP imediat după pensionare, cumulul dintre pensia militară specială și salariul actual, precum și modul în care a ajuns să aibă o pensie de 7.000 de euro.
“Eu cred că toate aceste semne de întrebare constituie o pată pe tot ce înseamnă sistemul de protejare a securității naționale. Cred că s-ar impune o decizie unilaterală, printr-un act de onoare din partea domnului Pahonțu. Dar, pe de altă parte, avem datoria aceasta de a pune întrebări și de a obține răspunsuri. Cred că o parte dintre răspunsurile acestea vor fi utile și celor care îi fac evaluarea, în cazul de față președinției”, a mai spus deputatul Coliban.

Exit mobile version