
Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a transmis o serie de clarificări pentru părinți privind înscrierea copiilor în învățământul primar, în special în ceea ce privește recomandarea necesară pentru clasa pregătitoare. Potrivit reprezentanților instituției, părinții ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2026 inclusiv au obligația de a-i înscrie în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026–2027.
În schimb, recomandarea de înscriere în învățământul primar este necesară doar pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026, dacă părinții decid să îi înscrie în același an școlar. Scopul documentului este de a certifica faptul că nivelul de dezvoltare al copilului îi permite să parcurgă cu succes clasa pregătitoare.
Această recomandare poate fi eliberată în două situații:
– de către Centrul Județean pentru Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), în situația în care copilul nu merge la grădiniță sau a revenit recent din străinătate.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Dâmbovița subliniază că recomandarea se eliberează doar la solicitarea părinților.
Conform calendarului propus, cererile pentru evaluare și eliberarea recomandărilor pot fi depuse în perioada 16 – 30 martie 2026. Părinții sunt sfătuiți să solicite informații despre modul de transmitere a solicitării direct la grădinița pe care o frecventează copilul sau la CJRAE Dâmbovița.
De asemenea, copiii care împlinesc 6 ani începând cu 1 ianuarie 2027 vor fi reînscriși în grupa mare la grădiniță.