
Un spital de pediatrie modern va fi construit de la zero în municipiul Târgoviște, pe amplasamentul fostei secții de Boli Infecțioase, clădire aflată în prezent într-un stadiu avansat de degradare și care urmează să fie demolată.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a precizat că proiectul a fost depus spre finanțare și se află deja în evaluare.
„Am depus spre finanţare proiectul de construire a Spitalului de Pediatrie din municipiul Târgovişte. Ştiţi foarte bine că ne-am dorit întotdeauna să avem un spital nou-nouţ, un spital de la zero şi am găsit axe de finanţare prin programul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Valoarea totală a proiectului este de 325 de milioane de lei”, a declarat Corneliu Ștefan.
„Vă dau o veste bună, am intrat în evaluare, suntem printre puţinele spitale care au intrat în această evaluare la nivelul ministerului, urmând în perioada următoare să primim răspuns. Noi deja am făcut un pas înainte, suntem în procedură de achiziţie publică, am scos la licitaţie acest spital de pediatrie din municipiul Târgovişte.”
Noul spital va funcționa în structura Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, unitate aflată în administrarea Consiliului Județean.